Tradiția este cea care ne ține la suprafață
și ne face să fim noi înșine, pentru că ,pur și simplu, nu poți să te dezici dintr-odată și fără reveniri de mediul din care
ai ieșit și unde ai crescut. Suntem individuali prin
tradițiile poporului nostru și prin adaptarea familială sau personală
a acestora.
Vin vremuri grele care tind să ne distrugă
sufletul și trăirile sau cel puțin
să le anihileze în așa fel încât să
ne îngenuncheze. Noi spunem: NU!!! Eu sunt mândru de țara mea și de naționalitatea mea! Nu vă rusificați, europenizați, americanizați, căci noi suntem alții. Poporul nostru e unic ca definiție indiferent de granițele care ne despart. Noi suntem acei care pot fi buni,
ospitalieri, săritori la nevoie, cu
sufletul deschis, muncitori, toleranți (poate calitatea aceasta e
din frică, dar nu asta e important) . Haide-ți
în
zilele sfintelor sărbători de Paști să privim măcar o dată cu ochi buni originile noastre, nu cu rușinea cu care deja ne-am obișnuit când vorbim despre naționalitatea și țara noastră.
Aceasta e strașnic!
Noi suntem minunați și irepetabili, cu
particularitățile, care îmi pot stârni
numai mulțumiri pentru forța divină (oricare n-ar fi ea), pentru că m-am născut anume aici, sunt reprezentat de numele
meu de familie, am parte de niște părinți minunați!
Este o pornire ce merită promovată printre noi, basarabenii. Fiți mândri de proveniența
voastră!
Haide-ți să fim mai buni de Paști și, în genere, mereu … nu căutați motive să vă eschivați de la acest apel ,deoarece ele vor fi simple scuze fără iertare.
Ascult:
Carla’s Dreams – Pentru cei ce pot
Starea: Mândrie
Frumos şi corect.Vom fi o putere doar cînd vom recunoaşte că suntem NOI.
RăspundețiȘtergere