Toamna , 2013
Mi-e dor de dragoste . Iarăși m-a vrăjit toamna . Vîntul pustiitor și ploaia cea rece mi-au încolțit sufletul . Cad în neant frunzele împăcate cu destinul , aducînd o ușoară adiere melancolică .
E rece . Mi-e dor de căldura ce mă cuprindea odată cu răsăritul ei . Nopțile de așteptare și timpul dedicat visării , toate îmi lipsesc. Atunci eram adeptul frumosului . Nu existau culorile reci , nu existau umbre . Totul avea valoare . Eram în stare să dobor zei , să culeg stele , să sărut luna .
Astăzi sunt un muritor . Simt cum mă cuprinde frica și se naște disperarea . Fizicul a rămas intact , însă flacăra s-a stins . Amintirile , scrumul , doar ele mai există . Acele sclipiri care par a renaște ceva demult trecut , dar fără sens . Îmi aduc aminte de tainicile plimbări nocturne , cînd doar noi doi eram înzestrați cu acest dar divin . Eram doar eu și ea . Luna , cuprinsă de gelozie , își adună tot farmecul pentru a fi ea stăpîna nopții , dar în zadar . Nimic nu avea putere asupra noastră . Eram în stare să doborîm orice obstacol . Adam și Eva în propriul său paradis . Însă providența n-a uitat de existența noastră și am fugit .
Acum sunt singur . Doar luna , mistuită de aceleași sentimente , doar ea mă poate înțelege . Simt cum mă doboară această stare ; devine o parte din mine . Nopțile sunt mai lungi . Zilele devin tot mai goale . Sunt o fantomă , o umbră a ceea ce am fost . Mi-e dor de dragoste .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu