Cine sunt eu?

    Mi-e frică… Mi-e frică să fac rău. Mi-e frică să fac prea mult bine. Mi-e frică să greșesc. Mi-e frică să fac totul corect. Mi-e frică să urăsc și să fiu urât. Mi-e frică să iubesc NEBUNEȘTE și să fiu iubit la fel. Mi-e frică să am dușmani crânceni. Mi-e frică să am prieteni extra-super-mega-apropiați. Mi-e frică să mă vorbească lumea. Mi-e frică să nu vorbească nimeni despre mine. Mi-e frică să fiu închis în mine, unul la unul cu gândurile. Mi-e frică să mă deschid cuiva cu adevărat. Mi-e frică să fiu altcineva. MI-E FRICĂ SĂ FIU EU ÎNSUMI.

    Vreau să fiu eu însumi! De ce nu pot?  E așa de greu? Să dau dracu’ mii și mii de prejudecăți și păreri inutile și nefolositoare, și să nu mă ascund după șabloane deja create de cineva, undeva, cândva.

     ,,Dacă te-ai gândit, de ce ți-e rușine să spui ?” spunea Cicero. Niciodată nu voi putea să-mi țin mintea limitată de niște granițe instalate de altcineva, chiar dacă imaginația mea uneori zboară pe niște tărâmuri care pentru alții întotdeauna vor fi ,,Terra Incognito” , nu-mi pasă. Sunt așa și nu mă veți putea schimba niciodată. Cine are a te descoperi, până la urmă, într-un final, va ajunge și la cele mai întunecate odăi ale sufletului tău și dacă va descoperi ceva ce-l va înfricoșa și niciodată nu-ți va mai fi alături? Nu mai bine arăta-i cine ești de la început (sau cel puțin de la un moment care-l socoți tu de cuviință) ?

    Frica de cine sunt și mania de a deveni un alt ,,cineva” mă sperie într-atât în societatea noastră că presupun că vom deveni o societate de ,,fake” star-uri nu doar fizic, dar și moral. Eu sunt frumos în complectarea mea de bază și nu trebuie să mă schimb pentru cineva. Se va găsi aceea care mă va accepta fără multe întrebări și-o voi accepta la fel. Aceasta este viață. Mi-e frică de moarte, dar de o viață inutilă, fără scopuri și țeluri, o viață trăită în prefăcătorie, o viață de maimuță de circ, care primește banane pentru că le face vizitatorilor pe plac, aceasta e de-a dreptul monstruos!

Ascult: Steel Dragon – Stand up and Shoot

Starea: Oboseală

Runda finală

  Cu toții am avut clipe cînd ne-am imaginat sfîrșitul. Fie în vis sau condiționat de decesul cuiva apropiat, au existat gînduri despre acea ultimă suflare. Dar totul rămîne a fi un mister. E greu de presupus cînd ultima amantă va telefona. Doamna cu două fețe - Moartea.
Nu neg - m-am gîndit și eu recent la runda finală . Lovituri rapide , multe din ele trecînd pe lîngă apărarea mea direct în inimă . Un ultim meci de box , unde experiența cedează în fața eternului pretendent . Dacă serios , sper doar un lucru : ca ultimul meu gînd să fie unul frumos .
  Dar să revenim la realitate. Moarte e departe . Ea abia își face bagajele și înca nu e pregătită să ma urmeze. Niciodată nu va fi. Nu te poți pregăti de moarte. Și nici nu e nevoie. Ea singură alege momentul vizitei , însă de noi depinde dacă va intra ea sau nu .
  Nu mie frică de moarte. Vreau să devin medic. Nu din motiv că unul din părinți este sau ca salariul este un pic mai înalt decît cel mediu . Medicii sunt singurele ființe de pe terra capabile să facă față acestui monstru . Sunt și ei oameni desigur. Au și frică , dar ei caută să o ascundă. În fiecare zi , medicii duc crîncena luptă cu moartea și ei nu-și permit pierderi. Care n-ar fi prețul , cavalerul în halat alb îl va plăti , doar să salveze pacientul de la moarte .
  Cam am și eu dubii în existența unor medici ca cei descriși mai sus , cunoscînd actuala manie de bani și corupție . Dar știu sigur că voi depune tot efortul să devin eu Cavaler alb. Voi lupta pentru orice viață , indiferent de trecut sau viitorul pe care îl poate avea . Nu putem permite ca moartea să bage frica în noi . Dacă acest worst case scenario se va întîmpla ne va fi frică nu doar de moarte , ci și de viața . E de datoria noastră să punem capăt unui astfel de masacru - vărsînd sînge pentru al face să curgă în alta ființă .
  Astfel se va finisa și ultima mea rundă pe ring - cu un gînd frumos în minte, cu stetoscopul pe gît și sabia în mînă .

Modele

AVEM NEVOIE DE MODELE ! 

  Copiii sunt cei care primii înțeleg această necesitate . De ce ? Fiindcă la moment ei cred în cineva ; cred în faptele sale , în gîndurile și luptele pe care le duce . Noi , cei deja socotiți maturi , deasemenea avem nevoie de modele . Chiar dacă pare copilăresc , orice adolescent , undeva în adîncul inimii vrea să devină , cel puțin umbra eroului din copilărie . Apare iarăși întrebarea De ce ? . Actualul nu poate satisface inchipuirile adolescenților despre lume sau viață . Totul este redat sub forma unei eterne lupte . Și pe zi ce trece , tot mai mulți din ei sunt încrezuți că lupta este inutilă . Dar NU ! Confruntarea , ce se duce pe fronturile lumii pămîntești , are un scop - lichidarea răului . Să nu credeți că răul reprezintă doar un oarecare pericol ce poate distruge bunurile sau chiar oamenii . Răul este și micile devieri a fiecăruia din noi , făcute conștient sau nu . Aici modelele apar sub forma unor sclipiri . Pot fi ele de scurtă sau lungă durată , dar influența lor nu poate fi nici imaginată , atît e de mare.
  Personal , am nu doar un model admirat . Și eu cred că asta e bine . Pot alege . Aceasta este adevărata formă a libertății. Nu trebuie de copiat modelele . Nu ! Astfel ne vom pierde identitatea , ceea ce se echivalează cu sfîrșitul . Trebuie de adaptat unele concepte la propria experiență . Doar așa putem ajunge noi modele .
  Model poate fi oricine . Fie el vecinul de peste perete sau eroul ce a împrospăta copilăria de la 18:30 la 19:00 cu noi aventuri . Dar un lucru e cert : Toti avem nevoie de modele !

50 de umbre ale muzicii ...

     Muzica e sufletul meu și eu sunt muzică! Totul se contopește într-o melodie care, încetul cu încetul , curge de pe ramuri spre rădăcina tuturor viselor, secretelor și așteptărilor mele.

     Închid ochii. Parcă sunt încă aici și totuși la sute și mii de ani lumină de starea mea foarte depărtată de înaintea cântecului. Acum sunt mai matur? Sau poate mai relaxat? Sau sunt cel pe care de mult timp și foarte reușit îl ascund de lumea înconjurătoare? Nu-mi pasă! Ea m-a dezgolit și-mi mângâie intens pielea cu atingerile ei fine și catifelate de sunete angelice. Se oprește dintr-odată pentru a mai culege aer cu gura, lichidând insuficiența aceasta vitală care nu poate fi suplinită total cu pasiunea, și continua tortura coborând spre buzele moi și cărnoase a sufletului meu. Nu mă opun, orice sforțare de nesupunere e inutilă. Ea mă cuprinde cu brațul ei și mi-l trece prin părul meu mătăsos , trăgând puțin de el, într-așa măsură încât să-mi aud vocea strigând puțin de palpitare.

      Am găsit perfecțiunea și apăs pe ,,repete” pentru a readuce senzația divină și de fiecare dată simt unde noi, note nepătrunse în melodia de mult învățată pe de rost. Ea mi se încolăcește în jurul mijlocului și mă cuprinde pentru a mă feri  de orice dezastru exterior ce se poate întâmpla cu mine. Doar EU și EA, două focuri a diferitor triburi, doi războinici ai diferitor lumi, doi cuceritori ai diferitor cetăți. Vreau să mă topesc într-însa. Vreau să-mi fie dor de ea când se află chiar alături de mine. Vreau să stăm împreună fără  a zice nimic unul altuia și totuși înțelegând orice privire. Vreau să te iubesc, cel puțin până data viitoare. Vreau … Vreau … Vreau …

      Tu ești unica mea iubită, dar îmi aduci aminte de alte momente, locuri și ,cel mai dureros, oameni, pe care-i credeam de mult înmormântați în cimitirul de la marginea sufletului meu, dar nu… ei trăiesc și, mai mult ca atât, trăiesc în momentul acesta prin tine. Vreau să fiu cu ei. Să-i cuprind. Să-i sărut.

      Nu că nu te-aș iubi, dar deoarece te iubesc! Mă topesc de intensitatea emoțiilor ce mi le trezești. Copleșește-mă!!! Sper că mă îndrăgești la fel, muzica mea și doar a mea, nu te dau la nimeni, ești a mea aici și acum!

    Salvează-mă …

Ascult: Snow Patrol - The Lightning Strike (deja de 3 ore stă la ,,repete”, recomand sincer pentru a înțelege mai bine povestea de mai sus)

Starea: E bine!

Gândul – undă sau corpuscul [metraj]

   Einstein, Da Vinci, Newton, Jobs, Hawking, Thorne  [PLUS] 7,158 miliarde(din martie 26) - toți sîntem blestemați cu reactoare mici sau mari, văluroase sau netede, cărunte sau nevinovate, care ocupă o parte considerabilă din craniu.

Milenii a evoluat,

Principiul nu s-a schimbat.

   Sub pereții de Plumb ai craniului se întîmplă ceva straniu. O numim gândire, doar. Procesul de gândire este unul fenomenal. Pentru a se naște o idee sau un gând bine determinat se luptă în ring două părți ale unui neuron – cîștigă cea mai puternică. Astfel, în urma nenumăratelor runde de box din căpșorul nostru, se naște o formă de materie greu sesizabilă, care într-un mod straniu influențează mediul apropiat. Acest fapt este susținut de un cîmp de oameni mai puțin numeros. Există și o știință care-i întrunește. A fost numită: NOETICĂ (NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. Care se referă la procesul de gândire.).

    La nivel atomic „gândul” provoacă perturbații. Vă închipuiți, ce poate face „acesta” cînd se învocă în milioane de capete simultan? Poate aici se ascunde puterea credinței, dragostei; curajul.

   Cîntăriți-vă gândurile, dragi Prieteni.

Sensul vieții

    Zi de zi ne preocupă lucruri inutile și noi cu cea mai mare plăcere ne presupunem importanți, fiindcă suntem ocupați cu ceva , aparent, foarte serios. Sunt momente când simți că trăiești! De multe ori faci lucruri utile pentru viitor sau pentru prezent, dar se mai întâmplă simplu să te distrezi, fără a face ceva important și nu-mi pare câtuși de puțin rău de așa momente.

     Suntem singuri, înconjurați de mii și mii de oameni la fel de singuri și, haideți să recunoaștem, despre ce fel de prieteni este vorba? Toți sunt niște oameni care merg alături pe porțiuni scurte de drum a vieții. Cu cât mai scurte cu atât mai bine, că, nu de alta, dar te-a împinge păcatul să te legi de ei și atunci gata, trebuie să împarți restul drumului, trebuie să-i cari în brațe când tovarășii nu vreau să meargă, trebuie să-i convingi ce drum trebuie să alegi la răscruci. Pe scurt, numai probleme …

    Mereu încercăm să dăm sens la ceea ce facem, la ceea ce vedem, la ceea ce simțim. Da, cred că așa e construit creierul nostru, să argumenteze tot, dar de cele mai multe ori acestea sunt false, niște trucuri simple pentru a ne simți în siguranță de la haosul atotcuprinzător.

    Auzim peste tot despre sensul vieții și eu involuntar am o întrebare. Și care este el? De exemplu, pentru mine, un tânăr obișnuit de 18 ani cu fericiri, reușite, probleme și mentalitate ca toți ceilalți, care este el? Familia – da, eu țin foarte mult la familia mea, dar aici e vorba despre familia mea viitoare, deci sunt incompetent aici deocamdată. Dragostea – nu știu, n-am simțit, adică … pășim peste punctul acesta. Fericirea - întotdeauna sunt +- fericit, e ceva normal și ,deci, ceva firesc nu poate să fie sensul vieții. Sănătatea – n-am probleme, dar nici pe aceasta nu trebuie s-o idealizăm, cum se spune ,,We all die young” . Young, dar împlinit, amuzat, fără regrete, sau bătrâni, dar plictisiți de moarte?  

    Părerea voastră contează cel mai mult, dar parcă ne rotim într-același cerc de păcate fără de sfârșit. Trăim pentru viitor sau așa și trebuie și acolo v-a fi mai bine? Reiese că așa, de altfel n-ar exista oameni fericiți la culme, doar oameni cu aceleași probleme, aceleași sentimente, aceeași viață !!! Succes în meditație, eu încă mă mai gândesc …

Starea: No comment ...

Ascult: Нервы-Снится