Ninge-n iad ...

    În iad ninge … Fulgi puhavi se desprind din locul încă numit cer de sufletele nou venite. O frumusețe inimaginabilă! Ei acoperă cu nevinovăția lor colinele însângerate. Peisajul de un roșu sanguin se luptă pentru menținerea culorii, dar nu reușește. Fulgii câștigă bătălia, ei mereu așa fac. Mâzga cleioasă se îngustează și se transformă treptat în niște troiene demne de cel mai friguros colțișor din Laponia.

   Ninsoare nu ocolește nici sufletele mutilate. Cele de câteva secole, cele ,,proaspete”, toate stau cu gurile căscate, neștiind ce să facă. Retrăiesc același moment. Simt aceeași pulsații. Învață să fie oameni sau au fost cândva demult, dar au uitat? Nici n-au știut că mai sunt capabili de așa sentimente și totuși … Ninge …

   Probabil că binele e ușor de descoperit, mai greu e de-l trăit, aici, acum și-ntotdeauna! Sufletele și-au amintit cum e să trăiești cu adevărat. Aceasta înseamnă rebeliune? Nu, niciodată, adică deocamdată. Unde să fugă, ce se cucerească? Fiecare este aici, fiindcă nu a putut profita de prima și unica șansă de a trăi bine, adânciți în probele ridicole, conduși de principii eronate. Chiar și cele mai vesele și desfrânate amintiri care însemnau odată totul, sunt uitate sub biciurile inchiziției satanice. Însă în iad ninge … Trebuie de luptat, trebuie de iertat, trebuie să ajungă fiecare să se cunoască pe sine însuși, indiferent de faptul că e prea târziu și deja se află în locul care de atâtea ori îi renega existența în timpul vieții și regreta faptul împlinit aici. Calea spre ,,eu” trece prin ,,tu” spre universal! Vine ninsoare, mai devreme sau mai târziu, și găsim. Omul e proiectat să găsească. Să se găsească.

    Ninge … Frumos, prea frumos pentru a-ți putea închipui că aceasta să întâmplă tocmai în iad. Liniștit. Logic. Tămăduitor.

    Mii de creaturi, schițate pentru a tortura, pocnesc nemilos cu biciul peste sufletele păcătoase, dar fără folos. Ce-i durerea fizică pentru cei care au suportat-o secole la rândul și tocmai acum când sunt pe calea cea dreaptă, prima dată în timpul existenței lor! Bicele trosnesc tot mai des. Nici o mișcare. Ce pot înțelege acei care sunt  făcuți să tortureze pe alții. Acei care au în loc de suflet o sferă cu plumb topit. Poate așa e mai bine? Viața fără sentimente, un scenariu demn de Oscar. Aș vrea să văd cum arată așa ceva. Păcătoșii se uită-n sus, unii la cer, alții la cupola nevăzută a iadului. E bine faptul ca nu privesc în jos cum au făcut-o milenii de-a rândul.

    Satanail, cel mai iubit dintre îngeri, a căzut pe gânduri. Ce caută lumina și fulgii în locul acesta luminat doar de focuri supraetajate? Dumnezeu l-a iubit și i-a încredințat cea mai responsabilă misiune. El trebuia să administreze Infernul și să pedepsească pe cei pierduți definitiv. Trebuie cineva s-o facă și pe asta. N-a putut refuza, chiar dacă tot ce dorea să facă era pace și smerenie. S-a jertfit pentru binele suprem al neamului omenesc. S-a jertfit pentru a ne pedepsi. Trebuie cineva s-o facă și pe asta. Însă ninge… Este un procedeu real care nimeni nu-l poate dezminți, deoarece se întâmplă chiar în fața ochilor săi. Dar, există pierduți definitiv și căi prea  greșite pentru a nu putea fi găsită o cale de întoarcere? Sentimente … Gânduri … Cât de straniu e să le simți în așa loc, cu atât mai mult dacă ești cârmuitorul lui.

    Zăpada se topește. Treptat, dar sigur. Totul a fost în zădar? Un moment de amintire și resemnare a fost tot ce a putut oferi ea? Păcat … Dar nimeni niciodată nu va mai fi la fel. Odată văzând un pre-view al idealului universal pe care-l râvnești, nu poți, pur și simplu, să-l ignori!

    Totul se transformă. Rebeliuni, răscoale, trezire. Cucerirea iadului și redobândirea libertății. Toți lucrează într-un impuls pentru transformarea acestui loc teribil în raiul cela râvnit de mulți. Satanail susține ideile sufletelor pe care le stăpânea de demult,încă înainte de ninsoare, și ei împreună creează ,,tărâmul visărilor”. Toți sunt liberi și fiecare își e stăpân sie însuși. Virtutea stă în capul mesei și nu poate fi altfel, deoarece aceasta este temelia nou creatului regat construit cu atâta greu. A doua șansă, o realitate îmbătătoare.

    Rai fals, fără Dumnezeu, fondată de păcătoșii care nu merită nimic în afară de schilodelile la care au fost supuși, spuneți voi. Oare? Calea spre raiul adevărat trece prin focurile iadului și aceasta era înainte de ninsoare.

    Ninsoarea-i de vină sau necesitatea sufletului de a fi ,,pur”? Probabil ninsoarea ...

Starea: Meditație

Ascult: Lordi - It Snows In Hell