Căsuța Noastră Live din Spațiu

Broadcast live streaming video on Ustream Stream prestat de NASA

MiEZ Classic 05

Vocația (scurtmetraj)

Omenirea este o coincidență la puterea 7 miliarde, dar atîta timp cît apar erori de producție vor fi și Talente.

   ...un Film regizat de Igor Zaharov și Echipa sa de tineri talentați, un scurtmetraj ce evocă importanța factorilor externi asupra vocației din sufletul fiecăruia.

Scînteia aprinde pocalul

... va birui mișcarea

Lumea  și Universul au apărut și evoluează, există datorită mișcării. Aceasta este instinctul vieții și tămâia morții.

Trăim într-o lume în care nu s-a schimbat nimic de câteva milioane de ani în afară de haine. Aceleași legi domină și dirijează omenirea, legile naturii, legile vieții pe care ne-am deprins a le numi „necinstite” din lene. Așa trăim, așa murim.

Simpla gândire este mișcare, e chiar un răsfăț. Dorința, visul, tendința, toate sunt mișcare. Acestea sunt premisele existenței. Ne-am născut cu toții într-un război. Am apărut pentru o Victorie, una singură, atât de aproape și totuși atât de departe. Luptăm, conștient și inconștient, pentru Dânsa, ne mișcăm. Privirile ne dau de gol, toți o admirăm.

Mereu, oriunde mici sclipiri, uneori mărețe, ne-au tras până Aici. E de ajuns ca toate aceste chibrituri „premature” să fie adunate la un loc - o torță deja învinge întunericul, deja face căutarea Victoriei în negrul abisal al Universului o cruciadă, un fulger. Negrul ne face harnici și cu ochii deschiși.

Prin mișcare am ajuns aici, astăzi,

Până acolo, mâine avem doar de pășit.

Nereușita individuală și universală

   Ce este nereuşita? Cred că e o stare a ta cînd ești neputincios în fața ,,marelui necunoscut”, aparent foarte complex și irezolvabil. Urăsc asta! De ce ceva ar trebui să mă oprească din drumul meu, din gândul clădit de mult timp la mine în subconștient? Absurd, eu am dreptul să spun ,,Eu am făcut asta!”.

    Evident că te simți ca firișorul de praf de pe talpa pantofului tau, călcat de sute și mii de ori la discreția cuiva de (afară) . Și care-i problema? Faptul ca prima dată ai eșuat nu te poate motiva să renunți la tot pe vecie. Circumstanțele impun la improvizaței. Amăgește soarta, fii actorul care poate primi Oscar-ul în oricare scenă de viață.

    Sunt idei care vehiculează că dacă n-a ieșit dintr-odată, apoi restul străduințelor sunt neimportante, oricum ele sunt soldate cu eșec. Da, dacă o să gândești așa, desigur! Visul tău deja este mort înainte de naștere ...

    Eu voi reuși! Eu voi obține ce am dorit! (Măcar ca n-am dat practica, dar , acum stau și ma gândesc, eu serios am condus mașina rău. Cred ca prea emoțonat, dar asta tot e o scuză, nu un motiv convingător.) Totul depinde de atitudinea ta. Eu lucrez asupra punctului acesta (nu de fiecare data reușește, și ce dacă?).

    Tu ești stăpânul lumii, trebuie doar să crezi în asta (și eu am să dau examenul din încercarea următoare!!! :D) ! Taste it! Love it! Rock’n’roll! ;)

Ascult: Limp Bizkit – My Way

Stare: Deja împăcare

Eliberare [scurtmetraj]

  Am nevoie de Mașina timpului! Să urc la volanul ei , să ajung la 88 mph și să fac saltul mult dorit. Dar sunt un muritor, nimic mai mult, nimic mai puțin.
  Am căutat fericirea. Continui să o caut. Toți avem nevoie de ea. Nu fug după idealuri , am imaginație pentru a le crea. Am făcut încercări și am dat greș, nu o dată. Am trecut totul prin inimă și nu-mi pare rău , deși creierul răcnea de diperare - DEGEABA! Sunt un visător. Mereu am fost unul . N-a fost greu să visez la stele. Acum îmi doresc doar pămîntescul. Vreau să-mi îndrept trecutul , dar merită oare? Trebuie! Altfel, ce rost mai are să visăm la un viitor, dacă prin prizma prezentului, adaugăm greșeli în trecut. Sunt un OM. E firesc să tind spre culmi și să eșuez. Totuși nu recunoaștem asta. Nu vrem să părem slabi, dar o facem. Vreau să mă eliberez! Nu mai suport privirile ce strigă - încă un ratat. Criticii societății - javrele care latră.   Adevărata putere răsare din eșecuri. La fel și fericirea .
  A face greșeli e firesc. Corectarea lor e deja un miracol .

Moldojenii !

  Din nou societatea își arată potențialul în materia degradării naționale. Am ajuns în pragul unui război spiritual de scară largă. Au renunțat oare strămoșii noștri , îngenunchiați în propriul sînge , la limba , patria , vatra doar pentru a întreține în viața kilogramele sale de carne ? De ce noi suntem nevoiți să facem asta ?
  Să fii martorul la o ceartă nu e plăcut. Vezi cum , doar prin cîteva înjurături și obiecții fără vreo bază argumentativă , scade , uniform accelerat , IQ-ul unora. Concomitent , tumoarea , ce a lovit majoritea populației micului nostru stat , i-a amploare. Problema limbii naționale , nu a existat niciodată. Demult se știe că vorbim româna , mulți știu , dar puțini recunosc. Din motiv că foștii „colonizatori” au făcut abuz de educația noastră , națiunea își pierde rădăcinile. Aceeași poveste sa întîmplat acum 300 de ani cu triburile Cherokee , Apache sau Comanche. Asupriți de colonizatori , aceste triburi au ajuns în consecință maimuțe în rezervații. Cu părere de rău , destinul națiunii noastre are tangențe cu același tip de conservare a speciei , doar cu supraveghetori diferiți.
  E grav cînd penele unora se umflă . E mai grav cînd ele sunt umflate nu doar de orgoliu , ci și din ingrație. Cînd aud că , la noi acasă , suntem nevoiți să schimonosim graiul , să rupem nu doar osul din limbă ci și din inimă , pentru ca „unii” să înțeleagă ce e în suflet , ap chiar îmi vine să părăsesc planeta asta . Dar să admitem și asta (deși e o probleme foarte gravă) , dar de ce trebuie ca cei nevinovați , neinformați să cadă primii în plasă ? Nu avem tărie ; nu avem atitudinea necesară.
  Problema noastră nu e diferită de a Ucrainei. Aceeași sursă varsă tone de benzină în foc pentru a pîrjoli națiunea. Ne așteaptă și pe noi acest jăratic , dar lenea moldoveanului amînă sentința. Într-un fel sau altul e norocul nostru, dar în fața judecății vom pleca capul și sabia nu va ezita .
  Am fost crescuți în brațele unui popor maginific cu o limbă de invidiat. Dacă odată cu finisarea școlii , se termină și existența lor, dați-mi voie să prăvălesc bacalaureatul!

Moldova poate!...

     S-au împlinit deja douăzeci și doi de ani de la Declarația Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. 
„–     Am obținut noi oare independență sau libertate?

–       Desigur că independență”.

     Lumea fuge cu pași mare spre, așa numitul, viitor. Ea uită de politică, iar în „dicționarul explicativ” al planetei Pămînt această artă a devenit doar economie. Pămîntul s-a împărțit, s-a furat, s-a cumpărat și declarat. Astăzi harta intimidează curcubeul. Asta s-a vrut. Așa toți au vrut, precum și moldovenii. Acum se pare că n-o vreau.

     Republica Moldova este un stat agrar, iar acțiunile sale de a atinge un alt nivel sau măcar de a-l afirma pe cel actual se pare că sînt realizarea mărfurilor străine în mii de magazine și înființarea frizeriilor. Pentru a supraviețui și a se tunde Moldova părăsește casa și robește la gospodăria altcuiva, gospodăria, așa zisului, stăpîn. Cu toate acestea statutul țării nu se schimbă. Moldova are minți, are visuri și dorințe, dar toate se inhibă, se limitează. Ea este înecată de ceața grea ce o-nconjoară. Lumină a fost mereu, întrerupătorul a putrezit.

     Moldova nu duce o viață grea. Moldova nu moare de foame. Moldova are unde trăi și ar avea în ce trăi, dacă ar vrea. Moldoveanul poate munci la casa lui, dacă ar vrea. Moldova are de unde, dar nu-și dă seama. Nu-și dă seama de parcă ar fi oarbă după atîtea doctorii și medici, de parcă ar purta ochelari pentru atlas, vînduți în subsoluri, cu bon și garanție, ochelari prin care Lumea-i în alb-negru.

     Moldova poate trăi, Moldova poate lucra, Moldova poate lăsa drogurile și ochelarii.

Moldova poate…

Ninge-n iad ...

    În iad ninge … Fulgi puhavi se desprind din locul încă numit cer de sufletele nou venite. O frumusețe inimaginabilă! Ei acoperă cu nevinovăția lor colinele însângerate. Peisajul de un roșu sanguin se luptă pentru menținerea culorii, dar nu reușește. Fulgii câștigă bătălia, ei mereu așa fac. Mâzga cleioasă se îngustează și se transformă treptat în niște troiene demne de cel mai friguros colțișor din Laponia.

   Ninsoare nu ocolește nici sufletele mutilate. Cele de câteva secole, cele ,,proaspete”, toate stau cu gurile căscate, neștiind ce să facă. Retrăiesc același moment. Simt aceeași pulsații. Învață să fie oameni sau au fost cândva demult, dar au uitat? Nici n-au știut că mai sunt capabili de așa sentimente și totuși … Ninge …

   Probabil că binele e ușor de descoperit, mai greu e de-l trăit, aici, acum și-ntotdeauna! Sufletele și-au amintit cum e să trăiești cu adevărat. Aceasta înseamnă rebeliune? Nu, niciodată, adică deocamdată. Unde să fugă, ce se cucerească? Fiecare este aici, fiindcă nu a putut profita de prima și unica șansă de a trăi bine, adânciți în probele ridicole, conduși de principii eronate. Chiar și cele mai vesele și desfrânate amintiri care însemnau odată totul, sunt uitate sub biciurile inchiziției satanice. Însă în iad ninge … Trebuie de luptat, trebuie de iertat, trebuie să ajungă fiecare să se cunoască pe sine însuși, indiferent de faptul că e prea târziu și deja se află în locul care de atâtea ori îi renega existența în timpul vieții și regreta faptul împlinit aici. Calea spre ,,eu” trece prin ,,tu” spre universal! Vine ninsoare, mai devreme sau mai târziu, și găsim. Omul e proiectat să găsească. Să se găsească.

    Ninge … Frumos, prea frumos pentru a-ți putea închipui că aceasta să întâmplă tocmai în iad. Liniștit. Logic. Tămăduitor.

    Mii de creaturi, schițate pentru a tortura, pocnesc nemilos cu biciul peste sufletele păcătoase, dar fără folos. Ce-i durerea fizică pentru cei care au suportat-o secole la rândul și tocmai acum când sunt pe calea cea dreaptă, prima dată în timpul existenței lor! Bicele trosnesc tot mai des. Nici o mișcare. Ce pot înțelege acei care sunt  făcuți să tortureze pe alții. Acei care au în loc de suflet o sferă cu plumb topit. Poate așa e mai bine? Viața fără sentimente, un scenariu demn de Oscar. Aș vrea să văd cum arată așa ceva. Păcătoșii se uită-n sus, unii la cer, alții la cupola nevăzută a iadului. E bine faptul ca nu privesc în jos cum au făcut-o milenii de-a rândul.

    Satanail, cel mai iubit dintre îngeri, a căzut pe gânduri. Ce caută lumina și fulgii în locul acesta luminat doar de focuri supraetajate? Dumnezeu l-a iubit și i-a încredințat cea mai responsabilă misiune. El trebuia să administreze Infernul și să pedepsească pe cei pierduți definitiv. Trebuie cineva s-o facă și pe asta. N-a putut refuza, chiar dacă tot ce dorea să facă era pace și smerenie. S-a jertfit pentru binele suprem al neamului omenesc. S-a jertfit pentru a ne pedepsi. Trebuie cineva s-o facă și pe asta. Însă ninge… Este un procedeu real care nimeni nu-l poate dezminți, deoarece se întâmplă chiar în fața ochilor săi. Dar, există pierduți definitiv și căi prea  greșite pentru a nu putea fi găsită o cale de întoarcere? Sentimente … Gânduri … Cât de straniu e să le simți în așa loc, cu atât mai mult dacă ești cârmuitorul lui.

    Zăpada se topește. Treptat, dar sigur. Totul a fost în zădar? Un moment de amintire și resemnare a fost tot ce a putut oferi ea? Păcat … Dar nimeni niciodată nu va mai fi la fel. Odată văzând un pre-view al idealului universal pe care-l râvnești, nu poți, pur și simplu, să-l ignori!

    Totul se transformă. Rebeliuni, răscoale, trezire. Cucerirea iadului și redobândirea libertății. Toți lucrează într-un impuls pentru transformarea acestui loc teribil în raiul cela râvnit de mulți. Satanail susține ideile sufletelor pe care le stăpânea de demult,încă înainte de ninsoare, și ei împreună creează ,,tărâmul visărilor”. Toți sunt liberi și fiecare își e stăpân sie însuși. Virtutea stă în capul mesei și nu poate fi altfel, deoarece aceasta este temelia nou creatului regat construit cu atâta greu. A doua șansă, o realitate îmbătătoare.

    Rai fals, fără Dumnezeu, fondată de păcătoșii care nu merită nimic în afară de schilodelile la care au fost supuși, spuneți voi. Oare? Calea spre raiul adevărat trece prin focurile iadului și aceasta era înainte de ninsoare.

    Ninsoarea-i de vină sau necesitatea sufletului de a fi ,,pur”? Probabil ninsoarea ...

Starea: Meditație

Ascult: Lordi - It Snows In Hell

  

Plouă [scurtmetraj]

[...] și iarăși plouă. Mii de picături cad neîncetat. Cad , neștiind cît de dur va fi impactul cu pămîntul . Dar ele cad. Moartea le răsare în fața , le cheamă. Fără tragere de inimă ele se duc. Nici un pic de ezitare , nici un dubiu , totul deja hotărît. Cu o încăpățînare nemaivăzută , se duc să-și întîlnească destinul. Totul este pregătit, așteaptă doar finalul. Spectacolul începe cu jocul de lumini și orchestra , fără întîrziere , se alătură și ea. Decurge ca la carte , nimic de prisos. Vine clipa. Iată-le - picăturile în ultimul zbor. În sincronizare perfectă , începe cadența. Parcă totul decurge bine . Parcă este respectat scenariul , dar totuși , ele cad. Cad fără dorința de pune capăt oribilei drame. Mor fără luptă . Cad .

Decepție [...] 

Disperare [...]

Despre LOGICĂ sau, mai bine zis, lipsa ei [scurtmetraj]

     Logica e rară, ideea valoroasă e pe cale de dispariție, prostia a devenit banală. Peste tot doar oameni care doresc să-ți impună principiile lor și viziunile lor despre lume înconjurătoare fără a propune cel puțin un argument în favoarea acestora. Toți trăiesc așa cum vreau și e corect, dar libertatea ta se termină unde se începe libertatea altora. Am impresia că unii oameni (din clipă-n clipă tot mai mulți) gândesc cu apendicele care medicul grijuliu i la tăiat cu mulți ani în urmă.

     Cea mai importantă obligație morală este de a căuta toată viața răspunsuri. Haide-ți să gândim, să raționalizăm, ca să avem cu ce găsi ceea ce căutăm. Vrem să ajungem o societate unde să fii ,,prost” e normal și destul de ,,ok” ? Mai rău când prostii se socot savanți …